pătăchie sf [At: I. CR. VII, 154 / Pl: ~ii / E: nct] (Reg) 1 Par¹ (1). 2 (Mun) Nuia groasă. 3 Pătăchir. 4 (Reg) Femeie urâtă.

pătăchíe f. (ngr. patagí și pátagos, zgomot, tărăboĭ, d. patásso, bat, cĭomăgesc). (Mold. Munt. Prăjină, toroĭpan, toropală: fugĭ de aicĭ, că te ĭaŭ cu pătăchia! Munt. Dun. Nuĭaŭa de care e legată o undiță la pescuit. Fc. Prăjina cu care se aprind și se sting lumînările la policandre în biserică. V. dîrjală, păleață, premeteală, stică.

PĂTĂCHIE s. v. bâtă, ciomag, măciucă, par, prăjină.

pătăchie s. v. BÎTĂ. CIOMAG. MĂCIUCĂ. PAR. PRĂJINĂ.

pătăchie, pătăchii, s.f. (reg.) 1. par, ciomag; nuia groasă. 2. femeie urâtă.