OTUZBIR s. n. (Învechit) 1. Joc de cărți în care cel ce totalizează treizeci și unu de puncte cîștigă partida. Acrivița mai căzuse și la darul foițelor: casa plină de jucători, masă lîngă masă – otuzbir, ghiordun, ba și sios. CARAGIALE, O. III 34. Ce jucăm, boieri?... Facem un otuzbir... pînă se va găti masa? FILIMON, C. 153. 2. (Numai în expr.) Cu otuzbirul = cu forța, forțat. Se cere cu binișorul, se ia cu otuzbirul. PAS, L. I 298.