OSTENITOR, -OARE, ostenitori, -oare, adj. 1. Obositor, istovitor, extenuant. [Poezia] este scrisă pe șasesprezece silabe, fără ca lungimea versurilor s-o facă ostenitoare. MACEDONSKI, O. IV 46. Călătoria fu lungă și ostenitoare. ODOBESCU, S. I 146. Iat-o... așteptînd sfîrșitul, ca un somn după o ostenitoare călătorie. NEGRUZZI, S. I 289. 2. Care se străduiește, care muncește din greu; muncitor, truditor. După cum ați fost ostenitori, Și cheltuitori, Poftim fiți buni și primitori. ȘEZ. I 38. ◊ (Substantivat) Am fost ca un ostenitor mut Care-a grăit și nu și-a dat seama. ARGHEZI, V. 245. Lîngă biserica aceasta e mormîntul monahului Chirii Carp, unul din ostenitorii și fundatorii ei. NEGRUZZI, S. I 215.