OSTENI (-enesc) I. vb. tr. A produce osteneală, a slăbi printr’o muncă anevoioasă: drumul cel lung m’a ostenit grozav; nu-ți osteni ochii cu această lucrare migăloasă. II. vb. intr. și refl. A simți slăbiciune, a-și pierde puterile după o muncă continuă, anevoioasă: mintea lui ostenea căutînd... un semn... care i-ar fi putut prevesti o asemenea nenorocire (VLAH.); cine se grăbește, curînd ostenește (PANN) [vsl. u s t a n ą < ustati „a înceta”].