ÓSMIU (< fr. {i}; {s} gr. osne „miros”) s. n. Element chimic (Os, nr. at. 76, m. at. 190,2, m. sp. 22,7, p. t. c. 2.700°C, p. f. c. 4.600°C) din familia metalelor platinice; este alb-cenușiu, lucios, foarte dur, dar casant. Se găsește în natură în stare nativă, aliat cu celelalte metale platinice. Foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se întrebuințează sub formă de aliaje cu iridiul, wolframul etc. sau în calitate de catalizator al multor reacții. A fost descoperit de Smithson Tennant în 1803.