OSEBIT², -Ă, osebiți, -te, adj. (Învechit și popular) Care este altfel, care nu e asemenea (cu altul); deosebit (1), diferit. Scria «sară» în trei osebite feluri. NEGRUZZI, S. I 6. 2. Care iese din comun, ales, remarcabil; p. ext. foarte mare. Cu osebită dragoste... se roagă să nu fie uitată, căci are nevoie de sfaturile dumisale. SADOVEANU, J. 504. Să-l poată-nvăța carte cu vrun metod osebit. PANN, P. V. II 6. Dacă macar firea... l-ar fi împodobit cu vremi osebit dar. DRĂGHICI, R. 5.