ORĂCĂIALĂ (pl. -ăieli) sf. ORĂCĂIT sbst. 1 Faptul de a orăcăi, cîntatul broaștelor, ocăcăit: cine n’ar fi ascultat cu plăcere... strigătele flăcăilor pierdute în orăcăitul broaștelor gălăgioase? (DLVR.) ¶ 2 pr. anal. Scîncet, plîns de copil mic: d’aia auzeam eu aseară... chilomane, orăcăială și răcnet prin bătătura ta (JIP.); auzi un orăcăit de copil (ISP.).