ORT², orți, s. m. (Învechit și popular) Monedă mică valorînd a patra parte dintr-un leu vechi. Vine-o fată, pune ortul Mortului pe piept. COȘBUC, P. II 54. Taleri trei mii patru sute cincizeci și șapte ș-un ort. HASDEU, R. V. 63. Am băgat mîna pînă-n cot Și n-am găsit nici un ort. TEODORESCU, P. P. 130. ◊ Expr. (Familiar) A da ortul popii = a muri. Azi noapte, cu luna și plopii Opt bolnavi au dat ortul popii. ARGHEZI, V. 183. De foame nu dau popii ortul Eu iarna singură-mi țes tortul. COȘBUC, P. I 128. Și-n urmă, dînd ortul popei, o voi duce și-n mormînt. HASDEU, R. V. 116.