OROPSI, oropsesc, vb. IV. Tranz. 1. A asupri, a urgisi, a prigoni, a persecuta. Pasări, fiare și lighioane trăiau de el oropsite. ODOBESCU, S. III 203. Se însura și luă o altă babă, care avea și ea un băiat; însă baba ținea, mai mult la al ei și-l oropsea pe al unchiașului. ȘEZ. VIII 132. 2. (Învechit) A izgoni, a alunga. Ah! Spătarul? Tu în Argeș? Pe cît știu Oropsitu-te-am în valea Dîmboviței. Cu ce voie Vii la Curte? DAVILA, V. V. 151. Îi oropsi pe amîndoi și nu mai voia să știe și să auză de dînșii. ISPIRESCU, I. 154. ♦ A părăsi, a lăsa la voia întîmplării. Bărbățelul mi-a plecat, Singură că m-a lăsat... Singură m-a oropsit. TEODORESCU, P. P. 277. 3. (Regional) A certa, a ocări, a blestema. Să mă ierți, Darie, să mă ierți că te-am ocărit, că te-am oropsit, că te-am drăcuit. STANCU, D. 325. – Variantă: (regional) horopsi (CREANGĂ, P. 283) vb. IV.