ORICINE pron. nehot. Indiferent ce persoană. Se întîlnea cu Ana uneori, dar nu-i vorbea. Îi dădea binețe ca oricine. REBREANU, I. 79. Oricine s-a afla să-i facă, de la casa aceluia și pînă la curțile împărătești, un pod de aur... aceluia îi dă fata. CREANGĂ, P. 77. ◊ (Cu intercalarea unei prepoziții) împăratul d-auzea... Șapte pungi făgăduia, Ori la cine s-o afla. TEODORESCU, P. P. 605. ♦ (Peiorativ) Cineva neînsemnat, un oarecare. Știau că lui But nu-i place să-i dea bună seara oricine. DUMITRIU, N. 159. Că-s fecior, nu mărăcine Să mă iubesc cu oricine! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 372. – Gen.-dat.: oricui.