ORDONANȚĂ², ordonanțe, s. f. (În vechea armată) Soldat atașat pe lîngă un ofițer pentru servicii personale. Ordonanțele se ceartă cu popotarul pentru ofițerii lor. CAMIL PETRESCU, U. N. 332. Îndată după masă se culcă dînd de grijă ordonanței să-l scoale negreșit la unu după miezul nopții. REBREANU, P. S. 110. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lîngă marile comandamente, avînd ca sarcină principală transmiterea ordinelor. Deocamdată mergea și el în droașcă, urmînd ca de la Focșani să întovărășească pe oaspete înapoi călare ca ofițer de ordonanță. CAMIL PETRESCU, O. II 538.