OPĂRITURĂ s. f. 1. Opărire (2); partea opărită a pielii. cf. polizu, ddrf, tdrg. Femeia cu copilul opărit îi pune la opăritură lut frămîntat cu sare ca să scoată focul. șez. ui, 176. Lîna broaștelor... se întrebuințează de babe contra opăriturilor, ib. xv, 52. 2. (Regional) Paie tocate mărunt, amestecate cu pleavă și opărite, care se întrebuințează pentru hrana vitelor (Drăceni – Fălticeni). cf. a vi 10. – pl.: opărituri. – Opări + suf. -tură.