OPĂRIT, -Ă adj. 1. Peste care s-a turnat sau vărsat apă fierbinte; fript, ars cu apă fierbinte. cf. polizu. La aceste vorbe, mulți dintre boieri s-au simțit atinși; cel cu pricina a rămas ca opărit, creangă, a. 156, cf. barcianu alexi, w. Avusese și un băiat, care-i pierise opărit cînd avea trei ani, căci se răsturnase peste el ceaunul în care fierbea fasolea. camil petrescu, o. ii, 304. Bărbatul se dădu în lături de la cai, ca opărit, contemp. 1954, nr. 17, 4/1, cf. gcr u, 341. Vișine opărite. alr ii 6 096/728. Pisica opărită fuge și de apă rece. zanne, p. i, 602. ♦ (Regional, despre lapte, brînză) Scopt (Tămădău – Urziceni). alr i 1 823/727. ♦ (Regional, despre înfățișarea cuiva) Slab, galben; trecut. cf. Șez. ii, 47, pamfile, c. 48. 2. (Mai ales despre copiii mici) Care are iritații ale pielii (de obicei la încheieturi) din cauza transpirației sau a lipsei de curățenie. cf. DL, DM. 3. Fig. Supărat, cătrănit, furios. Baba a rămas opărită și nu știa ce să facă de ciudă. creangă, p. 291. Să fi pierdut tot ce ai pe lume și tot n-ai fi așa de opărit. caragiale, o. ii, 255. Apoi dumneata numai atîta știi, mamă, greutăți și iar greutăți! mormăi tînărul opărit. REBREANU, I. 277, cf. MUSCEL, 40, ZANNE, P. ii, 652. ◊ (Despre inimă) Copilul! zise Ion cu inima opărită, auzind glasul necunoscut care vestea intrarea unei vieți noi în lume. rebreanu, i. 311. – pl.: opăriți, -te. – v. opări.