OPĂCEALĂ s. f. 1. (Transilv. și Ban.) Împiedicare, reținere, întîrziere; piedică. Cf. klein, d. 204, budai-deleanu, lex., lb. La cînii de la poartă la iad sau rai să duci, Că-s rei, și-aceste turte li sînt de molcomeală, Ca ei să nu te latre, să-ți facă opăceală. f (1874), 193, cf. lm, ddrf, rev. ciut. iii, 163, ghetie, r. m., barcianu, alexi, w., novacoviciu, c. b. ii, 5. ♦ Sărbătoare băbească. cf. gr. s. vi, 242. La prima augustŭ, atunĉa-i zîĉe zîua ursului. Iară țîn opăĉală muierile să nu mînĉe ursu uoile. alrt ii, 72. 2. (Regional) Tulburare, zăpăceală, năuceală. Ghicitoare – asta-nseamnă opăceală, toată ziua! LUNGiANU, cl. 155. 3. (Regional) Slăbire, tînjire, ofilire. Cf. ciaușanu, v. 184. – PI.: opăceli. – Opăci¹ + suf. -eală.