OPERÉTĂ (< it., germ., fr.) s. f. 1. Compoziție muzical-dramatică pentru soliști, cor și orchestră, cu conținut în general agreabil, caracterizată prin farmec, grație elegantă și populară, cu sfârșit fericit, în care cupletele cântate alternează cu cele vorbite. A apărut la Paris, în prima jumătate a sec. 19. La începutul sec. 20 s-a evidențiat o. vieneză. Printre cei mai importanți autori de o. sunt: J. Offenbach, J. Strauss, Ch. Lecocq, F. Lehar, I. Kálmán, F. von Suppé, W.S. Gilbert, A. Sullivan ș.a. În România au compus E. Caudella, A. Flechtenmacher, C. Porumbescu, F. Barbu, G. Dendrino, F. Comișel ș.a. 2. Clădire destinată reprezentării unor asemenea compoziții.