OPAL s. n. 1. Piatră semiprețioasă, cu luciu sticlos, incoloră sau verde, albastră, albă etc. cf. I. NAT. 29, baronzi, i. l. iv, 203/25. Mandarinu-n haine scumpe de mătasă vișinie, Cu frumoase flori de aur și cu nasturi de opal. alecsandri, p. ni, 83. Rîură pe sînu-i mărgele de opal! macedonski, o. i, 253. Raze ca de opal se ridicau pe fundul liliachiu al cerului, d. zamfirescu, v. ț. 106. Porniră cele trei corăbii, purtînd în pînlecele lor Grămezi de aur, Chihlimbare, Smaralde verzi și-opale blonde, minuLESCU, VERS. 48, ci. CANTUN1ARI, L. m. 98, 105, 107, macakovici, CH. 328. ◊ Fig. A serii lăcrămare de ametiste și opale. macedonski, o. i, 64. Unda-ntinsă, val cu val, Pînă-n malul celălalt, Spală-n lapte de opal Cerul scund și plopul nalt. arghezi, v. 22. Cînd gerul crește sub cerul de opal și Dunărea se schimbă in pod de argint, Sulina rămîne izolată. bart, e. 308. Peste țări de-azur și de opal. beniuc, c. p. 53. 2. Țesătură de bumbac subțire și străvezie, albă sau colorată în nuanțe deschise, din care se fac bluze, cămăși, batiste etc. Se urcă în patul îngust de bronz, tapisat cu opal roz. călinescu, c. 132, cf. 216. – PI.: (1) opale și (învechit) opaluri. SCRIBAN, D. – Din germ. Opal, lat. opalus, fr. opale.