ONORA vb. I. 1. Tranz. A acorda cuiva respect, considerație, stimă; a respecta, a cinsti. Pre el ca pre un dumnezeu îl vor onora (cinsti). teodorovici, i. 329/4. Insultă-l, le onoară. heliade, o. i, 185. Să-l onnorăm pentru victoria de la Lepanto... lăzărescu, s. 10/2. O nație care nu onoră pe eroii și făcătorii ei de bine nu va produce niciodată eroi. filimon, o. ii, 10. Au nu știu c-a nostru nume Onorat de toți e-n lume? alecsandri, p. i, 207. Eu te onoram cu prietenia mea, pe cînd dumneata mă calomniai la minister. rebreanu, i. 240. Trebuie neapărat să-și onoreze cuvîntul, ca să rămînă cu obrazul curat. eftimiu, n. 38. Tînăra persoană care mă onorase cu vecinătatea ei era cam de aceeași vîrstă cu mine cel de atunci. galaction, o. 57. Își luase obiceiul să se întoarcă spre noi și să ne onoreze numai pe noi cu lămuririle lui. sadoveanu, o. vii, 348. ◊ refl. Fraților, mi s-a făcut o imputare și sînt mîndru de aceasta!... Mă onorez a zice că o merit!... caragiale, o. vi, 141. ♦ tranz. (Regional) A felicita (pe cineva), a gratula. cf. alr i 439/18, 69, 131, 150. ♦ tranz. (Într-un basm) A găzdui, a omeni. Ați venit, pe semne, la nunta împăratului nostru; duceți-vă acolo, că n-avem putere să vă onorăm. rădulescu-codin, I. 136. 2. tranz. (Complementul indică o datorie bănească, o poliță etc.) A achita, a plăti (în termen). Onorează nota de plată. dl. ♦ A retribui, a remunera. Strîngerea datelor menționate... se face de către... arhitecți, ingineri, ...contribuția lor fiind cu titlul gratuit sau onorate după caz. leg. ec. pl. 497. 3. refl. (Rar) A se lăuda, a se făli. El se onorează a fi amicul vostru. șăineanu. – Scris și: onnora. – prez. ind.: onorez, (învechit) pers. 3 onóră și onoáră. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.