ONOMATOPEE s. f. (< fr. onomatopée, cf. gr. onomatopoia < onoma „nume” + poiein „a face”) cuvânt care prin elementele sale sonore imită cu aproximație un sunet sau un zgomot din natură, cuvânt imitativ. Astfel: cucu!, cucurigu!, cotcodac!, pitpalac!, muu!, bee!, ham!; poc!, zdup!, pleosc!, zdranc! etc. O. formează o grupă distinctă în cadrul interjecțiilor din limba română (v. interjecție).