ONOMATOPEE, onomatopee, s. f. Cuvînt care prin elementele lui sonore imită sunete din natură, forma fiind determinată de conținut. Cuvîntul «cuc» este o onomatopee pentru că imită strigătul păsării pe care o denumește. ▭ Interjecțiile sînt cuvinte apropiate de onomatopee. GRAUR, F. E. 166.