ONOMATOPÉE (< fr.; {s} gr. onomatopoia „creare de cuvinte”) s. f. (LINGV.) 1. Cuvânt sau grup de cuvinte care imită sunete din natură, exclamații reflexive ale oamenilor, zgomote produse de unele obiecte etc. 2. Mod de creare a unor cuvinte care sugerează prin imitare fonetică, faptul (obiectul) denumit, în general sunete și zgomote din natură (ex. bubuie, vâjâie, tic-tac etc.). ♦ Cuvânt astfel creat; cuvânt imitativ.