ONEST, -Ă adj. Cinstit, corect. Voi sînteți un om onest. calendariu (1794), 30/28. Îneacă adevăratele merite atîtor oameni de ispravă, atîtor bărbați onești. c. caragiali, în pr. dram. 289, cf. polizu. Ciocoiul sau puiul de ciocoi... se deosibește de omul onest prin mai multe fapte. filimon, o. i, 98. Mai bine pe jos, dar onestă și liberă! alecsandri, o. p. 137. Orice om onest nu va suferi a pune sau a vedea a se pune o piedică dreptății. bolintineanu, o. 255. Azi abia vedem ce stearpă și ce aspră cale este Cea ce poate să convie unei inime oneste. eminescu, o. i, 141. Născut dintr-o familie săracă, dar onestă. caragiale, o. iv, 99, cf. ddrf, șăineanu, cade, scriban, d. Ibrăileanu era lucid și onest. ralea, s. t. iii, 219. ♦ p. anal. Piesa a reușit pentru că era o piesă bunișoară și mai ales o piesă onestă. petică, o. 389. Intimidat de ținuta onestă a casei, ...dispăru, călinescu, e. o. i, 69. – pl.: onești, -ste. – Din lat. honestus, -a, -um, it. onesto.