OMĂT¹ s. m. și n. (Popular) Zăpadă, nea. Topindu-să omăturile vara în munți, să înflă apa lui Nilos. herodot (1645), 99. Au căzut preste mine ca niște omăt sau gheață înghețată. biblia (1688), 365²/46. Că aceea iarnă degrabă cu omeți mari și cu ger au căzut. n. costin, l. 306. Troianii omeților... în toate părțile spulbărați. cantemir, hr. 297. Au prădat Țeara Românească și Țeara Bîrsei pînă la munții cei cu omăt. șincai, hr. 1, 384/12, cf. budai-deleanu, lex., lb. Munții... sînt însă totdeauna acoperiți cu omăt. drăghici, r. 68/5. Primăvara omătul... se topește. negruzzi, s. i, 118. Treptat omătul spulberat Se-ntinde ca o mare. alecsandri, o. 195. Acolo, lîngă izvoară, iarba pare de omăt. eminescu, o. i, 85. După ce ne spălăm cu omăt..., pornim apoi cu plăieșii la deal. creangă, a. 31. Pe aici, vifor mare cu ploaie și omăt. caragiale, o. vii, 155. Pe cînd scriam, o mînă a prins în geam să-mi bată Și am văzut cu spaimă pe omul de omăt Privindu-mă ironic, anghel-iosif, c. m. i, 26. A căzut omătul, a suflat vîntul de primăvară, au încolțit mugurii. delavrancea, o. ii, 25. Doar pasul tău ușor În omăt strălucitor Lasă urme viorii. topîrceanu, b. 7. Amurgul punea o umbră albăstrie pe neclintitele întinderi de omăt. sadoveanu, o. m, 85. Parcă nourii încărcați cu omăt ar fi unit cerul cu pămîntul. v. rom. octombrie 1955, 165. Într-o iarnă ninsese atîta, cît mai nu se vedea șatrele din omăt. sbiera, p. 250, cf. rădulescu-codin. Iarna grea, omete mare, Semne bune anul are. l. p. 22, cf. caba, săl., pamfile, văzd. 166, GOltOVEl, cr. 20, iordan, l. m. 194, diaconu, vr. 96, MAT. DIALECT. I, 184, ZANNE, P. IV, 322, IX, 415. ◊ (Ca termen de comparație). Să hiu spălat și alb ca omelii. dosoftei, ps. 169/11. Se fuduleau... oamenii ogradași albi ca omătul și rași. russo, s. 21. Unu-i alb ca omătul. bud, p. p. 41. ◊ Fig. Încet plutind se-nalță mireasa-i, o fantasmă... O dulce întrupare de-omăt. eminescu, o. i, 95. Șiruri de cireși scutură grei omătul trandafiriu al înflorirei lor. id. n. 66. ◊ (Regional) Omătul mieilor (sau al păsărilor, al cocostîrcilor) = zăpadă (sub formă de mici bobițe) care cade la începutul primăverii. cf. pamfile, văzd. 166. Au să ne mai bată viscole, căci trebuie să vie asupra lumii omătul mieilor ș-al cocostîrcilor. sadoveanu, b. 92, cf. com. marian, alr ii 2 440/349, 365. ◊ Expr. A da omătul v. da. ♦ (Regional) Nămete, troian. [Femeile iau] apă de pe neauă, dacă mai este, de unde nu, se duc prin codru și aduc de pe omeții de nea de prin virtoape. maRian, s. R. n, 17. Dacă se întîmpla însă să nimerească în vreun omet și vîntul nu-și domolea furia, atunci era astupat tot: și oi și cioban. dragomir, o. m. 243, cf. RĂDULESCU-CODIN, DENSUSIANU, Ț. H. 61, alr i 1 252. ♦ (Regional) Spumă de albuș de ou. cf. săghinescu, v. 97, șăîneanu, d. u. – PI.: omeți și omături, (rar) omete (pamfile, văzd. 166). – Și: (învechit și regional) umăt (d. pop, m. 155, alr i 1 248/214, 255, 350, 385, ib. 1 251/255, 350, 542, ib. 1 252/214, 255, 341, 350, alr sn iii h 797/349, ib. h 798/349; accentuat și umăt alr i 1 248/270, 273, 337, 355, 357, ib. 1 250/270, ib. 1 251/273, ib. 1 252/295, alr sn iii h 802/272), (regional) umet (alr i 1 252/190), umete (ib. 1 252/140), omet, homet (ib. 1252/87, 178, 776), omete, homete (ib. 1249/808), omeț (ib. 1252/80, 90, 290, 782, 795, 800), omat (ib. 1230/283, ib. 1 248/576, ib. 1251/247, 283, ib. 1 252/289) s. m. și n. – Din ucr. обмет „măturare; pospai”.