OMUȚ s. m. (Învechit și popular) Omuleț (1). cf. KLEIN, D. 67, BUDAI-DELEANU, LEX., LB, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CDDE. Cînd era mîncarea mai gata, veni acolea un omuț numai cît un prunc, cu o barbă lungă, reteganul, p. p. 120. Dragu-mi-e omuțul mare Și pe mers și pe cărare, Dar omuțul mititel, Feri-mă, doamne, de el! bud, p. p. 52. Că omuțu-n satu lui Poruncește orișicui. t. papahagi, m. 37. Omuțul mititel face gardul frumușel (Acul), gorovei, c. 1. – PI.: omuți. – Om + suf. -uț.