OMUCID s. m., s. n. 1. s. n. Asasinat, omor. Acest prejudițiu al inoranței și al empirismului n-are el toți caracterii delictului de omucid? man. sănăt.52/7. Dacă duelul se întimplă fără secondatori, apoi el cade sub rubrica omicidului. rom. Lit. (1855), 408¹/8. Toma Moacă,... acuzat de omucid, mă alesese de apărător f (1887), 374, cf. șăineanu. 2. s. m. Ucigaș, asasin. Un astfel de omucid... singur poate a-l izbi Printr-ascuns; și tu de dlnsul să poți a te mîntui. heliade, o. i, 426, cf. șăineanu, barcianu, alexi, w. ◊ (Adjectival) Mijloace omucide. man. sănăt. 255/27. Mînă omucidă. șăineanu. Oboseala de pe figuri și din pasul lenevos al trecătorilor... îi potoli cruntele instincte omucide. c. petrescu, o. p. i, 25. – pl.: (1) omucide, (2) omucizi. – Și : omicid (ștamati, d., polizu, gheție, r. m., barcianu, alexi, w.) s. m.; omicidiu (gheție, r. m, barcianu, pl. omicidii) s. n. – Om + ucide, după fr. homicide. – Omicid < fr. homicide. – Omicidiu < lat. homicidium.