OMORÎ vb. IV 1. tranz. A pricinui (cu sau fără intenție) moartea unei ființe, a lua viața cuiva; a ucide. Omoritu (mort în trup N. TEST. 1648) fu cu pelita. COD. VOR. 156/14. Caută păcătosul dereptului și ceare se omoarească elu. PSALT. SCH. 115/14. Încă și feciorii-i omorî. CORESI, EV. 60. În mâniia sa omorîră pre om. PALIA, ap. GCR I, 35/27. Vine și-ș veade puii omorîți de șarpe (a. 1642). GCR I, 102/9. Oricine va omorî pre altul cu otravă, să va certa. PRAV. 108. Și păziia veșmintele celora ce omorîia pre el. n. TEST. (1648), ap. CCR 96/8. Nu-i va omorî, nici le va face vreo nevoie (a. 1654). GCR I, 171/19. Giuncii și cu tauri mă-mpresoară Cu căscate guri, să mă omoară. DOSOFTEI, PS. 66/12. Să nu-l omoară pre dînsul. BIBLIA (1688), 32/45. Socotiră ca să omoare pre împăratul (a. 1700). GCR I, 342/24, cf. LEX. MARS. 202. Ladislau cu ungurii săi tot de aproape gonindu-i și fărămîndu-i, mulțime de dînșii să fie omorît. CANTEMIR, ap. GCR I, 361/40. Domnul pe iobagiu poate să-l omoară. BUDAI-DELEANU, T. V. 73. Multă boierime au omorît fără de vină. ȘINCAI, HR. III, 96/13. Ispaniolii... să-l omoare în schingiuiri. CONACHI, P. 263. De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac. NEGRUZZI, S. I, 147. Tu, o copilă, ai cercat să omori pe Sobieschi! ALECSANDRI, T. II, 40. A venit un zburător și, strîngîndu-l tare-n brațe, era mai ca să-l omor. EMINESCU, O. I, 80. Avea cineva cap să treacă pe aici, fără să fie jăfuit, bătut ori omorît? CREANGĂ, P. 119. Pampon te caută să te omoare... A! dar pînă să-și răzbune el, am să vă omor eu, eu! CARAGIALE, O. VI, 200. Nimeni nu călca pe moșia ei fără să fie omorît. ISPIRESCU, L. 4. S-omoare p-un flăcău la joc. COȘBUC, P. I, 229. Petrică, sai că oamenii au omorît pe boierul cel bătrîn! REBREANU, R. II, 198. Sînt afurisit să nu pot să mor decît omorît. GALACTION, O. 55. Pe urmă mi-am spus că trebuie să-i omor. CAMIL PETRESCU, U. N. 212. Și pe cine anume a omorît fiul dumitale? STANCU, R. a. III, 92. Păcurar cu oile, De te-ar bate ploile Să-ți omoare turmele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 279. Frunză verde romoniță, Omorî-mă, neiculiță, De c-am fost fără credință. HODOȘ, C. 61. După ce lipsa ne omoară, În zadar mergem la moară. ZANNE, P. v, 390. Cine vrea să omoare un cîine îi scoate că e turbat. ib id. I, 373. (Prin exagerare) Ar vrea s-o ia în brațe și s-o omoare în sărutări. REBREANU, NUV. 126. Cînd văz fata-i bălăioară, Dorul ei mai mă omoară. JARNIK-BÎRSEANU, D. 31. Cînd apune sfîntu soare, Stau țintari să te-omoare. ib id. 425. ◊ fig. Ei omorîia cu cuvintele cealea mincinoasele turma lui Hristos. CORESI, EV. 195. Io-i spun cu frumosul că nu pot, și el mă omoară să mai zic. REBREANU, I. 17. ◊ refl. pas. Trăsnetul a lovit corabia, iar al IV-lea și cei mai mulți din oameni ce era într-însa s-a omorît de fulger. CR (1829), 12²/19. ◊ expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui moartea cuiva înainte de vreme; a-i învenina cuiva viața, a produce cuiva supărări în mod continuu. Au să mă omoare cu zile nepoatele acestea. C. PETRESCU, C. v. 202. Puișor di la pădure, Du-te la mîndra și-i spune Să nu se poarte-așa bine, Că mă omoară cu zile. MINDRESCU, L. P. 92. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate zdravăn, a snopi în bătaie. (Familiar) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimirea, surprinderea, cînd se spun lucruri de necrezut. v. nu mă înnebuni! cf. dl. dm. A omorî păduchele (sau puricele) pe burtă = a fi sătul peste măsură. Ne-am făcut burțile gogoșe, să omori puricele pe ele. CIAUȘANU, R. SCUT. 14 cf. chest. viii. 100/12. Parcă am omorît pe tata (pe mama etc.) sau doar (sau că) n-am omorît pe nimeni (în viața mea), se zice de către cineva cînd se află într-o situație grea, pentru care nu are nicio vină. Bine, oamenilor, dar nu stați așa, că n-am omorît pe nimeni în viața mea. PREDA, I. 12. ♦ refll. A se sinucide. Ca ceea ce se omoară însuși. CORESI, EV. 207.cf. budai-deleanu, lex., polizu, ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w., zanne, p. vi, 8 (Ironic) Pentru noi se omoară astazi si a doua zi învie pentru alta. kogalniceanu, în pr. dram.430. 2. tranz. fig. (Învechit și regional) A distruge, a nimici.Toate poftele trupului... să le răstignim și să le omorîm. CORESI, EV. 66. Să omorîm păcatele. Ib id. 70. Închinăciunea ce se face către D[u]mnezeu omoară poftele toate reale. (a. 1713). GCR II, 4/29. Roagă-l să omoare cugetele trupului meu. MINEIUL (1776), 177^vl/38. Dacă mă prindea nenea Iancu în deal, mă ducea la Ploiești, îmi omora cariera de la percepție. CARAGIALE, O. VI, 232. Aci grozavul întunec Omora visul arzător. PETICĂ, O. 79. Vai, ce trai, omorî-l drace. RETEGANUL, TR. 75. ◊ expr. A-și omorî foamea = a-și potoli foamea. Și-am ronțăit [covrigi]... să ne omorîm foamea. MOROIANU, S. 58. A(-și) omorî vremea (sau timpul) cu ceva = a(-și) întrebuința timpul cu ocupații fără importanță, ca să-i treacă de urît; a pierde vremea. Ca să mai omoare vremea... femeile se pun dis-de-dimineață să încondeieze ouă . LUNGIANU, CL. 29.Toată vremea și-o omora alergînd după Roza Lang. REBREANU, I. 135.Nu știam cum să-mi omor timpul. BRĂESCU, a. 198.Trecură din tindă în grădină, ca doi oameni fără grabă, care vor să-și omoare vremea. SADOVEANU, O. X, 153. Lucrează de mult pentru de etamină, ca să-și omoare timpul. CĂLINESCU, E. O. I, 56. 3. tranz. fig. A pricinui cuiva suferințe (fizice sau morale); a chinui. Ca foame să nu ajungă pre noi și să omoară sufletele noastre. CORESI, EV. 26. Ce treabă au avut Bîlanu cu atîtea cuvinte inima vidrii a omorî și a dosedi? CANTEMIR, IST. 52. Înnoptează... printre ponoară, Ca doar oi uita degrabă dorul care mă omoară. CONACHI, P. 103. Apoi mă părăseau... fără măcar a cugeta că prin aceasta omoară o ființă omenească. NEGRUZZI, S. I, 48. Biețivul care a fost sîmbătă trecută și duminică trecută la masa dv. A umplut lumea p-aci cu calomnia că l-ați omorît cu bucate de post și cu varză. CARAGIALE, O. VII, 442. ◊ Absol. Căci vîntul ea nu zboară, Nici a paserea ușoară, Dar ca dorul ce omoară! ALECSANDRI, P. I, 28. ♦ Refl. A se frămînta. Plîngi, omoară-te, degeaba. RĂDULESCU-CODIN. ♦ (Învechit, în texte religioase) A chinui trupul cu diferite torturi sau privațiuni spre a înfrînge poftele; a mortifica. A se lepădă de sine iaste... să omorîm trupurile noastre ceaste de pămînt. CORESI, EV. 68. Omorîndu-ți trupul cu postirea. MINEIUL (1776), 42^v1/21. ◊ Refl. În toate zilele a ne omorî noi va Dumnezeu, purtînd crucea. CORESI, EV. 69, cf. mineiul. (1776), 15^v2/1 ♦ Refl. A se chirci, a se usca din cauza torturii, a chinurilor. I să omorîră mînule și să zgîrciiră vinele. DOSOFTEI, v. S. decembrie 234^v/19. 4. tranz. fig. (Regional) A bate zdravăn, a snopi în bătaie.Cf. DENSUȘIANU, T. H. 61; CIAUȘANU, v. 184; ALRM I/I h 408. 5. Refl. (Popular) A-și cheltui toate puterile făcînd ceva, a se epuiza, a se consuma. S-audă cîtu îi de greu și cîtă de se omoară. JARNIK-BÎRSEANU, D. 182, cf. 202. Eu joc de mă omor, Ea nu dă nici dintr-un picior. Com. MARIAN. ◊ Expr. A se omorî de rîs = a rîde foarte tare, a se prăpădi de rîs. Bărbatu cîndor-nchis, Io mă omoram de rîs; Pe cîmar-o pus lăcată, Io-s beată și mîncată. MINDRESCU, L. P. 159. A se omorî cu firea = a face mari eforturi pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. DL, DM. 6. Tranz. (Rar) A amesteca. (refl. pas.) Pentru rîie se omoară argint-viu în unsoare proaspătă de rîmător, pînă nu se mai văd globurele de argint, iar unsoarea negrește. N. LEON, MED. 113. – prez. ind.: omor și (învechit și regional) omorăsc (alr i 1681/361, alr ii 6228/362), pers. 6 (regional) omor (alrm i/ii h 407, a i 12); conj. pers. 3 și: (învechit) să omoară, (regional) să omere (Păcală, m. r. 127). – Și: (învechit și regional) omori (alr i 2128/45. 75, 77, 85, 93, alr ii 3594/36, 76), umorî (alr m i/i h 406), (regional) omărî (alr i 2128/122, 129, 131, 144, 156, 170, 800, 825, 948, alr ii 3594/172, 987, a ii 12) vb. IV; (învechit) omorea vb. II. – Din v. sl. оуморнтн.