OMOLOG, -OAGĂ adj. 1. (Despre două elemente aparținînd unor figuri geometrice între care există o corespondență determinată) Care corespunde, care se află în corespondență. Cf. BUDAI-DELEANU, lex. Figuri regulate sînt acele a cărora laturi și unghiuri omologhe sînt ecvale. asachi, e. iii, 81/24, cf. valian, v. Laturi sau unghiuri omologe. poenaru, g. 5/5, cf. șăineanu. Se înțelege prin unghiuri solide, punturi, muchi și fețe omoloage în poliedre asemeni unghiurile solide, punturile, muchiile și fețele ce se corespund în acele poliedre. melik, g. 214, cf. alexi, w.,SCRIBAN, D., DER. 2. (Despre o substanță organică) Care are structura chimică diferită de structura altei substanțe prin prezența unei grupe în care carbonul se află în combinație cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. Cf. dl, dm. – PI.: omologi, -oage și (învechit, f.) omologe și omologhe. – Și: homolog, -oagă adj. – Din fr. homologue.