OMOGEN, -Ă adj. (În opoziție cu eterogen) Care are o alcătuire sau o structură unitară (în toate părțile constitutive); nediferențiat. cf. budai-deleanu, lex. Un întreg omogen. HELIADE, v. XLIX, cf. VALIAN, v. Trupul s-alcătuiește din o materie omogenă, stamati, m. 118/4, cf. id. f. 130/3. Se produce prin puterea viieței un nou omogen (asemenea, potrivit) produpt. vasici, m. i, 157/27. Homoghene boale. episcupescu, practica, XLII/22. O electricitate asemănătoare (omogenă) cu electricitatea mașinei. barasch, m. iii, 74/29. Poporul român... este relative atît de homogen și compact. barițiu, p. a. ii, 562, cf. polizu. Ar fi... foarte imprudent ca noi de sine-ne să facem o despărțire între interesele omogene ale țărilor România și Moldavia. ghica, a. 156. Un lung șir de probleme omogene. hasdeu, i. c. VIII. Cînd o rază luminoasă trece printr-un mediu homogen, ea se propagă în linie dreaptă. drăghiceanu, c. 22, cf. maiorescu, d. ii, 48. Cînd toți terminii unei espresiuni sînt de același grad, espresiunea se zice omogenă. culianu, a. 6. Rareori cotiledoanele lipsesc sau sînt neaparente, embrionul fiind omogen, nediferențiat. grecescu, fl. 4. Fonta de la cuptorul înalt, numită și fontă de primă topire, nu este suficient de omogenă și conține multe impurități. ioanovici, Tehn. 75, cf. macarovici, ch. 21. Societățile primitive sînt perfect omogene. ralea, s. t. ii, 72. Substanțele... care au o singură fază [sînt] numite monofazice sau omogene. marian-ȚiȚeica, Fiz. ii, 103. Artiștii aceluiași timp avînd să găsească soluții pentru aceleași probleme, unitatea temei lor îi grupează în clase mai mult sau mai puțin omogene. s ianuarie 1960, 44. Prin mineral se înțelege un corp omogen format în mod natural, cu proprietăți fizico-chimice determinate, geologia, 11. ◊ (Adverbial) Omul cel mai logic și cel mai omogen serios, din cînd în cînd măcar, plătește un impozit minimal absurdului. teodoreanu, m. u. 121. – pl.: omogeni, -e. – Și: (învechit) omoghen, -ă, homoghen, -ă, homogen, -ă adj. – Din fr. homogène, germ. homogen.