OMOFOR s. n. Veșmînt bisericesc în forma unei eșarfe, pe care arhiereul îl poartă pe umeri în timpul serviciului bisericesc. Aflară-l cu omoforul în grumadzi și cu evangheliia în mănu și cetind, varlaam, c. 392. Adusără episcopii pre Ahilla și-i pusără omoforul s[î]nt[u]lui (a. 1682). gcr i, 259/24. Mitropolitul, puind omoforul asupra creștetului domnului, cetește molitfa. gheorgachi, let. iii, 290/34, cf. id. cer. (1762), 215. Vrut-au acesta a fi în omofor (începutul sec. XIX), cat. man. ii, 108. Egumenii... s-au îmbrăcat în... omofoară i odăjdii. dionisie, c. 209, cf. budai-deleanu, lex. Un arhiereu vinea, Cu omofor peste rasă. beldiman,E. 16/28, cf. negruzzi, s. ii, 121, cihac, ii, 680. Mitropolitul, puindu-i omoforul pe cap, îi citi cu glas măreț rugăciunile de încoronare ale împăraților bizantini, odobescu, s. i, 72, cf. 133, DDRF, ȘĂINEANU, BARCIANU, SĂGHINESCU, v. 29, ALEXI, W., MURNU, GR. 40, TDRG. Maica Natalia mărturisi plîngînd că e gata să facă jurămlnt subt omofor arhieresc, stănoiu, c. i. 211. Omoforul, rucavițele... și cîrja vin de la Dosithei. arghezi, p. t. 32. Între timp, mitropolitul a fost îmbrăcat în odăjdii, punîndu-i-se omoforul de către diaconii săi. camil petrescu, o. ii, 355. – pl.: omofoare. – Și: (învechit, rar) omohor s. n. varlaam, c. 64. – Din slavon. омофоръ.