Definiția cu ID-ul 1378286:

Tezaur

OMOFON, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe) Care sună la fel cu altul; (despre semne grafice) care se citește la fel cu altul. v. omonim. cf. polizu. Numim omonime formele omofone aparținînd paradigmei aceluiași cuvînt. scl 1960, 26. ◊ (Substantivat) Faură, ...ciocnindu-se la noi cu omofoanele faur „fierar” și faur „februarie”, a căutat să dispară. hem 2 600. – PI.: omofoni, -e și (învechit, f.) omofoane. – Din fr. homophone.