OMITE vb. III. tranz. A lăsa la o parte, a trece cu vederea, a neglija; a uita (ceva ce trebuia făcut, spus etc.). cf. negulici, stamati, d. Două facte de tot omise în Paprocki. HASDEU, I. v. 258, cf. DDRF, ȘĂINEANU, BARCIANU, alexi, w. Autorul... nu omite nici un amănunt. bul. com. ist. ii, 12. Omițîndu-i, deci, opera, variată și inconsistentă..., nu vom fixa aici decît interesantul caz psihologic al unui om. lovinescu, c. v, 11. Într-o clipă își trase rochia, pe dos, încălță papucii de tenis, fără ciorapi, omițînd să-și lege șireturile. teodoreanu, m. ii, 269, cf. scriban, d. Autorul articolului s-a ocupat însă mai ales de critica apărută în publicațiile literare, omițînd aproape complet critica orală. contemp. 1950, nr. 185, 4/1. Nu trebuie omise din sumara reconstituire a acțiunii cărții episoadele de o semnificație aparte. v. rom. februarie 1964, 210. ◊ refl. pas. În luna octomvrie acelui an s-au omis (lăsat) cele 10 dzile sporite. calendar (1856), VII/19. – prez. ind.: omit; perf. s.: omisei; part.: omis. – Din lat. omittere, fr. omettre.