OMIDĂ s. f. 1. Larva unor insecte, de obicei dăunătoare pomilor, cu corpul alcătuit din segmente, uneori acoperit cu peri. Venriră lăcuste și omide cîte nu avea număr și mîncară toată iarba în pămîntul lor. psalt. hur. 89v/2. Vereră lăcuste și omide (cărăbuș d) ce nu lă era măsură. psalt. 221. Voiu tremete ierni greale... și foamete și lăcuste și omide și tuse rea (cca 1550-1600). gcr i, 8/24. Pre vasilesc și aspidă Vei îmbla ca pre omidă... Și nu te va linge răul. dosoftei, ps. 316/12, cf. anon. car., klein, d. 30. De omide... numai prin culesul și omorîtul lor se pot curăți pomii. economia, 141/19, cf. budai-deleanu, lex. Învățătura despre ținerea și creașterea omidelor sau goangelor de mătasă (a. 1823). bv iii, 430, cf. lb. Ramurile pomului udîndu-se cu apă soponită... omoară până și sămînța omidilor. ar (1829), 232/19, cf. polizu. Stîrpirea omizilor de pe varză. cuparencu, v. 45/6, cf. lm. Vede un păr frumos și înflorit, dar plin de omizi. creangă, p. 287. Dedeau cu caii preste oamenii lui Ercule și îi călcau în picioare ca pe niște omizi. ispirescu, U. 52, cf. DDRF, BARCIANU, MARIAN, INS. XII, 258, ALEXI, W., CANDREA, f. 178, BIANU, D. S. Omida face mare stricăciune frunzelor arborilor. severin, s. 92. Milioane de omizi, înviate de căldura soarelui, pornesc nesățioase. sadoveanu, o. vi, 233. Într-un an se fac mere, în altul le mănîncă omizile. călinescu, c. o. 12, cf. h ii 229, ix 509, x 465, xiv 445. Dă și ea de părul cel ticsit de omide. pop., ap. gcr ii, 352, cf. reteganul, ch. 27. Mușcăturile de urzică (înțepăturile) ori de omidă pricinuiesc niște burbonele cari produc un fel de mîncărime. pamfile, b. 49, cf. alr ii 6 026/723, ib. 6117/260,514. ◊ (Ca termen de comparație) Dar șoseaua nu mai putea cuprinde șiragurile înțesate [de mașini]. Ca o omidă uriașă cu inele de fier, abia se tîra ondulîndu-se. sadoveanu, o. xvii, 263. Nu mă pot închide în trecut Ca omida în gogoașa de mătasă. beniuc, v. 25. Vechilul ca omida, pă ce să pune tot istovește, zanne, p. iv, 677. ◊ expr. A mînca ca omizile = a mînca mult și fără saț. marian, ins. 263. ◊ Compuse: omidă-cu-aripi = a) ochiul păunului (Saturnia pyri) (Furcenii Vechi – Tecuci), alr sn iii h 744/605; b) strigă (Acherontia atropos) (Furcenii Vechi – Tecuci), alr ii 6 542/605; omidă-puturoasă = cîinele babii (Oniscus murarius) (Arpașu de Jos – Victoria), ib. 6 571/172. 2. fig. Om lacom, hrăpăreț. cf. șăineanu. ♦ Epitet dat unei femei rele. v. viespe, viperă, scorpie. Cf. dr. iv, 791. 3. (Regional) Alesătură pe pînză făcută în războiul de țesut. cf. ddrf, pamfile, i. c:. 291, h ii 254. – PI.: omizi și (învechit și regional) omide. – Din ngr. ο μισαε.