OLĂLĂl vb. IV. intranz. (Învechit și regional) A face gălăgie, a țipa, a urla; a se văicări, a se tîngui. cf. klein, d. 63, lb, polizu, pontbriant, d., lm, ddrf, gheție, r. m., barcianu, Alexi, w., rev. crit. iii, 163. – prez. ind.: olălăiesc. – Și: holălăi (klein, d. 63, pontbriant, d., lm, alexi, w.), olălui (lb) vb. IV. – cf. lălăi.