OLTEAN s. m., adj. I. s. m. 1. Persoană care face parte din populația de bază a Olteniei sau este originară de acolo; (la pl.) populație care locuiește în Oltenia. cf. anon. car. Bieții olteni, auzind aceste laude, rămaseră cu gurele căscate. filimon, o. i, 272. Las' să-i sune surle-n țară, Să-și adune-olteni destui. coșbuc, p. ii, 110. Sîntem de neamul nostru olteni, olteni de dincolo de Olt. stancu,d. 123. Și merglînd Vulpea pe luncă Se-ntîlni cu trei olteni. mat folk. 99. E oltean cu douăzeci și patru de măsele (sau cu gura plină de măsele), se spune despre un om voinic, zdravăn. cf. baronzi, l. 42, zanne, p. vi, 244. 2. (Ieșit din uz) Precupeț (originar din Oltenia) care făcea comerț ambulant cu fructe, legume, ouă, pește etc. cf. șăineanu, tdrg. Cîte un oltean matinal... își anunța marfa cu verb sonor. teodoreanu, m. ii, 123. Prin forfota mare a străzii înguste, trecu un oltean cu cobilița la spinare. stancu, r. a. iv, 420. II. adj. Care aparține Olteniei sau oltenilor, privitor la Oltenia sau la olteni, originar din Oltenia. Stareți, măre, strigară pandurii olteni. filimon, o. i, 272. La această poziție mai neatîrnată a boierimii oltene corespunde și situația întregei Oltenii. xenopol, i. r. v, 29. – pl.: olteni. – De la numele propriu Olt + suf. -ean.