OLOVINĂ s. f. 1. (Învechit și regional) Bere. Făcu trapezărie și magherniță, magupie și povarnă de olovină, pimniță și clopotniță (a.?), mag. ist. iv, 266, cf. klein, d. 204, BUDAI-DELEANU, LEX., LB, CIHAC, II, 227, LM, DDRF, GHETIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. ◊ Expr. A face olăina pisicii = a plînge. ALEXI, W. 2. (Regional, în forma olăghină) Tovărășie care se leagă între flăcăi la crăciun și ține pînă în postul paștelui (Arpașu de Jos – Victoria). alr ii 2 827/172, ib. 2 829/172. Să despart fiĉuorii de la olăǵină. ib. 2 781/172. – pl.:? – Și: olăvină (klein, d. 204, polizu, cihac, ii, 227), olăghină (klein, d. 204, cihac, ii, 227), ologină (klein, d. 204), oloină (anon. car.), olăină (alexi, w.) s. f. – Din slavon. олокина „băutură fermentată”.