OLECĂI vb. IV. Refl. (Învechit și regional) A se văita, a se văicări, a se tîngui. Ș-au udatu-ș veșmintele de pre sine cu lacrămile, olecăindu-să. dosoftei, v. s. octombrie 52^r/5, cf. noiembrie 117^v/31. Pre nime din boieri să nu-i audză... olecăindu-să că sint timpurile grele. neculce, l. 320, cf. cihac, ii, 227. Nu te mai olicăi atîta. După vreme rea a fi el vreodată și senin. creangă, p. 234, cf. ddrf, gheție, R. m., ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. Nu să mai vaite și să olicăiască. pop., ap. gce ii, 138/34. Am plîns Și m-am olicăit. marian, na. 379. Și să vaită, Să olăcăiește. Mat. folk. 565. Și auzi țipindu-se, Văicărindu-se Și oligăindu-se. id. 584. Cine țipă și se văicărește Și se oligărește? id. 585. Și numai pentru atîta te olicăi și te văicări? i. cr. iv, 109, cf. graiul, i, 300, griGORIU-RIGO, m. P. I, 131, PĂSCULESCU, L. P. 168. Nu te văita, nu te dolecăi. șez. xx, 149, cf. Gr. s. v, 103, pamfile, s. v. 41. Se-ntoarseră de la bordei, olicăindu-se și văicărindu-se. plopșor, c. 45, cf. candrea, f. 357, l. costin, Gr. băn. 150, TOMESCU, GL., ALRT 11, 275. ◊ Fig. Munții... unul cătră altul se olecăiră. cantemir, ist. 170. ◊ intranz. Florică! ce olicăiezi, Pentru ce te văierezi? marian, d. 269. Mă-ntîlnii cu... cutare în cale Plîngînd și olecuind. grigoriu-rigo, m. p. i, 131. ♦ tranz. fact. A face pe cineva să se văicărească, să plîngă. Să n-o mai ciupiți, Să n-o mai necăjiți, Să n-o mai olecăiți. Mat. folk. 596. – prez. ind.: olecăiesc. – Și: olicăi, olăcăi, olecui, dolecăi, oligăi, oligări, olicări (coman, gl.), oricăi (Gr. s. v, 137), oricări (ib) vb. IV; olicăia (prez. ind. olicăiez) vb. I. – De la oleo.