OLECĂI vb. (Mold., ȚR, Trans. S) A se văita, a se văicări, a se tîngui. A: Iară voi veț văieta de durearea inemii voastre și de z(d)robi-tura sufletului vel olecăi-vă. DP, 23^v. S-au mărsu amîndoi pre la țoti domnii... olecăindu-să. IT 1689, 120^r; cf. DOSOFTEI, VS; NECULCE. B: Au mersu amîndoi pre la toți domnii și crai<i> elineșli, plîngînd cu amar și olecăindu-se. IT 1758, 127^v. C: Iar într-o zi, supărîndu-l foarte tare, au început bătrînul a să olecăii și a zice dracului: " Pînă cînd nu mă lași în pace? LIM., 19^r. Au mers amîndoi pre la toți craii și domnii elinești, plîngînc cu amar și olecăindu-să. IT 1767, 6^v. Etimologie: oleo. Vezi și olecăios, olecăire, olecăit, olecăitură. Cf. b o c i, c î n t a, g l ă s i, r u g u c i ¹.