OLEACĂ adv. Puțin, nițel. cf. polizu, cihac, ii, 680. Ia să mai odihnesc oleacă aste bătrînețe! creangă, p, 24. Se apucă și ea și mai deretică oleacă. ispirescu, l. 60, cf. 84. Frunză verde nucă seacă, Rîdeți, ochilor, oleacă. beldiceanu, p, 107, cf. păun-pincio, p. 132, DDRF, ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. Lasă, Oană, pe biata doamnă să se întinză oleacă. delavrancea, a. 129. Dumneata bei oleacă? rebreanu, i. 18. Ascultă-mă și pe mine oleacă, Costel. c. petrescu, c. v. 87. Se mai învioră oleacă. stănoiu, c. i. 163. Ei, dacă-i așa, stăi oleacă. brăescu, A. 145. Stăi, Roibule, zise el blînd calului, stăi aici oleacă și rabdă ce-i răbda, că îndată ți-oi da ovăs. sadoveanu, o. i, 102, cf. iordan, l.r.a. 110, 507. Pilda fiecare după mintea lui o înțelege, Încît mai întortocheată în urzeala ei oleacă, Nu mai ațîța stăpînul și-ncepea și lui să-i placă. arghezi, s. p. 9. Lisaveta Bălănică, femeie oleacă trecută, mititică și bălaie. contemp. 1953, nr. 327, 4/4. Și-o să-ți fie-oleacă poate milă C-ai fost rea și crudă c-un poet. beniuc, c. p. 53. Zîmbește Roman: – Bun noroc! Și cum e lung ca săptămîna, Se pleacă-oleacă de mijloc Lui Remeș să-i întindă mîna. deșliu, m. 17. Mîndru l-o făcut mă-sa, Num-oleacă l-o stricat, Că l-o făcut prea buzat. reteganul, tr. 161. Rîse și ea oleacă. șez. vi, 110. Acu mai stai aci oleacă. rădulescu-codin, i. 12. Și mai merseră ei oleacă, pînă era norul aproape de ei. mera, l. b. 35. N-ai aicea vreun capăt de curmei... să leg slănina asta, că mi-a amorțit și minele, doar nu-i oleacă din tîrg! i. cr. iii, 269. Cînd bei aldămaș, varsă din păhar oleacă. gorovei, cr. 4, cf. com. din marginea – rădăuți, novacoviciu, c. b. II, 12, pribeagul, p. N. 56. Omul cade dintr-un copac și tot mai stă oleacă, se spune unui musafir, pentru a-l determina să nu plece degrabă. cf. zanne, p. ii, 509. ◊ loc. adv. Nici (sau nice) leacă = nici un pic, de loc. Și cu mai aspră petreacere să supusă, ...trupul nice leacă odihnind. dosoftei, ap. gcr i, 253/5. Dacă-n oraș a sosit, Nici leacă n-a hodinit. bud, p. p. 13. ◊ loc. adv. Oleacă de... = puțin; într-o măsură oarecare. Ce nu bei oleacă de apă de nintă? alecsandri, t. 1008. Stăi, să mai bem cîte oleacă de apă! eminescu, N. 10. Se vede că tot mai ai oleacă de noroc, de-ai nimerit tocmai la mine. creangă, p. 90. Nu vrei să iei mata oleacă de supă? teodoreanu, m. ii, 38. Am purtat-o și-n Țara Leșască la oleacă de învățătură. sadoveanu, o. v, 521. I-am dat oleacă de trifoi și văd că mănîncă. contemp. 1948, nr. 104, 6/1. Oleacă de adevăr poate că era și-n vorbele babelor. reteganul, p. i, 51. Să-mi samăn oleac’ de tenchiu. doine, 28. Baba avea oleacă de staricică. șez. i, 52. Adă-mi călămar și pană Și-oleacă de carte albă, La tata să știu da samă! bibicescu, p. p. 298, cf. șez. iv, 223. Ci dureri sî am eu? Oleacî di sîngi rău, Nu di mult l-am căpătat, Di cînd puica m-o lăsat. Mat. folk. 1352. Ia, am semănat și eu oleacă de mazere! marian, s. r. ii, 148. Noi cu mîndra lua-ne-am, Da sintem oleac’ de neam. bîrlea, c. p. 36. Am un ghem de mătasă Și-l trimet la-mpărăteasă, Să-mi țese o țesătură Făr’ oleac’ de bătătură (Gheața), gorovei, c. 174. ◊ (Substantivat, în forma leacă) Dacă picătura (leaca, puținul) de smîntînă a fost încălzit..., începe să se formeze în smîntînă beșicuțe mici de unt. pamfile, i. c. 22. Iar cînd mi te-au prins în mînă, Gîndu-i stă o săptămînă Cum să te mai prind’ o dată Și, cu leaca, tu-i faci nadă! id. c. ț. 163. ♦ Într-o măsură oarecare, întrucîtva. Sibariții, oleacă moșii lor, vroia să moară în desfătări și pe paturi de trandafiri. russo, s. 110. – Și: (învechit și regional) leacă, (regional) oleac, olacă (alr ii/325) adv. – Din ngr. ολιγαχι.