OLAC s.m. și n. 1. (Mold., ȚR, Ban.) S.m. Curier, sol, mesager. A: Brîncovanul cădzusă la mare grijă pentru acel olac al lui. NECULCE. Sfezii făcură multe strîmbătăți ispravnicului care purta grija olacilor Moscului. VP. 53^v. Iată si olacul sosesti de la Bagdat de la Arun împăratul cu carte la craiul. H 1771, 96^v; cf. M. COSTIN; VP, 74^v, 78^r; H 1771, 95^r. B: N-au trecut vreme multă, ci veniră de la împăratul olaci la viziriul. R. POPESCU. C: Olak. AC, 357. 2. (Mold., ȚR) S.n. În loc. adv. De olac = repede. A: S-au făcut omul a merge de olac pe dinaintea împăratului. M. COSTIN. Viind de olac, au intrat în Iași seara. N. COSTIN. Pristavilor porunciia să alearge de olac să strige prin toate orașăle. VI 1764, 13; cf. URECHE ; VP, 76^r; NECULCE. B: Au purces de olac de s-au dus de au trecut Oltul. IST. ȚR. ◊ Expr. În cai de olac = cu poștalionul. A: Atunce au trecut pen Ieși . . . în cai de olac. NECULCE. B: Trimise în cai de olac la Mahamut pașa din Dîrstor ca să meargă cu oștile să prade Țara Rumânească. LET. ȚR, 48^r. Etimologie: tc. ulak. Vezi și olăcar, olăcări, olăcărie. Cf. menzil (3), olăcar, veastnic.