OJlJI vb. IV. (Regional) 1. tranz. (Complementul indică lemne, vreascuri, paie etc.) A usca, a zvînta; a aprinde. Cf. lb, ddrf, GHEȚIE, B. m., BARCIANU, ALEXI, W., n. REV. R. VIII, 87, PAȘCA, GL. ◊ refl. Cf. h xviI, 180, ciaușanu, v. 184. Pune și lemne verzi pe foc că se ojijesc ele. pașca, gl., cf. tomescu, gl., alr II/886. Vezi, pune puțin lemnele celea pe sobă, ca să se ujască. ev 1950, nr. 4, 45, cf. lexic reg. 30. 2. tranz. (Complementul indică focul) A înteți. Mai ales atunci cînd se bagă pîinea în țăst, [focul] trebuie bine ojîjit, să fie bine arsă vatra peste tot, ca să se coacă pîinea. i. cr. iv, 251 ◊ refl. Cf. lexic reg. 30. ♦ refl. fig. A se supăra, a se revolta, a se aprinde. tomescu, gl. 3. refl. A se încălzi la sobă. lexic reg. 83. – prez. ind.: ojijesc. – Și: ojăji (tomescu, gl.), ujiji (barcianu, alexi, w., dr. viii, 124), ujuji (CIHAC, II, 438, DDRF, GHEȚIE, R. m., BARCIANU, TDRG, DR. VIII, 124), uji vb. IV. – Din bg. ожижам.