OIERIE¹ s. f. Stînă, tîrlă. v. saivan. Un lup, ...vrînd se între teptil la vro oierie, Nimeri din întîmplare tocma într-o cînărie. DONICI f. ii, 27/3. Oieria trebuie să fie acoperită..., încît nici să nu plouă, nici să nu ningă înăuntru. enc. vet. 537, cf. h ix 88. – pl.: oierii. – Oaie + suf. -ărie.