OHLOCRAȚIE s. f. (Grecism rar) Formă de guvernămînt în care întreaga putere aparține maselor populare. Daca biruiește norodul și nu priimește să aleagă oblăduitorii săi dintre nobili, ci din sînul său să-i scoață, atunci să așază republica; iar deaca voiește să stăpînească singur, oblăduirea să numește ohlocrație. cr (1829), 173¹/29. Olocrație este cînd tot popului au răpit această putere. genilie, g. 139/7, cf. barcianu. – Scris și: olocrație. – PI.: ohlocrații. – Și: ohlocraștie (cr 1829, 251/17), oclorație (POLIZ) s. f. – Din gr. οχλοχρατια, fr. ochlocratie.