Definiția cu ID-ul 504136:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
ogur (ogururi), s. n. – Noroc, fericire. Tc. oghur (Lokotsch 1589), din mgr. άγούρι < lat. augurium. Sec. XVIII, înv. – Der. ogurliu (var. ugurliu), adj. (care are noroc), mr. ugurliu, din tc. oghurlu. – Cf. ursuz.