OGRĂJOARĂ s. f. Diminutiv al lui ogradă. 1. (Învechit) cf. ogradă (I). Să le răsădesc [răchițile]... una lîngă alta, spre a să alcătui o ogrăgioară ca un zidiu împregiur. DRĂGHICI, R. 49/3. 2. cf. ogradă (II 3). Scos-au oasăle lui Cantemir Vodă boierii cei mari afară supt cortu, în ogrăjoara cea mică la curtea domnească. NECULCE, L. 115. Ieși din casă, se uită spre chei și începu să măture ogrăgioara mică. DUNAREANU, CH. 197. Pe locul curților și acareturilor de acum, la început era o ogrăjoară înconjurată de bălării. CAMILAR,N<u>I</u>, 331, cf. CHEST. u 399/228. 3. (Regional) Grădiniță de flori. cf. ogradă (II 5) (Girișu de Criș – Oradea), LEXIC REG. 71. – pl.: ogrăjoare. – Și : ogrăgioară, ogrejoară (LEXIC REG. 71) s. f. – Ogradă + suf. -ioară.