OGRINJI¹ s. m. pl. (rar) f. pl. 1. Resturi de paie, de fîn etc. nemîncate de vite; (regional) ovreg. cf. lb, i. golescu, c., polizu, lm, cihac. ii, 226. Vaca ca vaca; îmi irosea ogrinjii din căruță. creangă, p. 115, cf. ddrf. Azi dimineață am dezvălit bordeiu ca să-i dau [Dumanei] o mÎnă de ogrinji. vlahuță, c.l. 64. Nalt ca o prăjină și slab ca un ogrinj. contemporanul, vi₁, 387, cf. marian, s.r. ii, 55, șăineanu, barcianu, alexi, w. Vitele... lasă o rămășiță de ogrinji – tulpinile tari ale firelor de fîn. pamfile, a. r. 152. Joiana... întoarse capul și-și vîrî botul în rămășițele de ogrinji, suflînd puternic. rebreanu, i. 383. Trebuie să-și vîndă boii, care mor de foame, deoarece acasă nu mai au nici un ogrinj. v. rom. iulie 1961, 75. [Calul] să fie la scuteală legat și să aibă baremi ceva ogrinji dinainte. reteganul. p. i, 70, cf. șez. iii, 83, graiul, i, 272, bud, p. p. 68, i. cr. iv, 188, chest. v 43/46. Au mîncat vitele fînul tot. Ogrinjile au rămas. com. din cuzdrioara – dej. ◊ Expr. Nu lasă orinji = spune sincer, pe față. pașca, gl. A face ogrinji = a face mofturi. cv 1951, nr. 5, 26. Mereu face ogrinji că nu-i place haina. ib. 2. (Prin Bucov; în forma ogreji) Vrejurile bostanului, a v 18. – Și: (învechit) ogrăji (i. golescu, c.), (regional) ogrinși (alr i 953/746, 748, 984), ogriji (alr i 953/131, 679, 704, 710, 803, 808, 865, 887, 896), ogreji (alr i 953/596, 954, a v 15), orinji (bul. Fil. ii, 290, com. din jina – sebeș; scris și oringi pașca, gl.), ogrinjini (alr i 953/394) s. m. pl.; (rar, sg.) ogrinj, ogreș (alr i 953/590) s. m. – Din ser. ogrizine „resturi de mîncare”.