OGOR s. n. I. (Predomină ideea de pămînt nelucrat) 1. (Învechit și regional; și în sintagma ogor bătrîn, chest. iv 124/42) Pămînt care nu a fost lucrat niciodată sau care a fost lăsat multă vreme nelucrat; țelină. v. orliște. cf. lb, polizu, cihac, ii, 226, barcianu, alexi, w. De unde cătana pleacă, Rămîne curtea săracă, Și casa plină de dor, Și locul rămîne-ogor. bibicescu, p. p. 138, cf. alr i 915/156, 846, 926. 2. Teren arabil lăsat nelucrat și necultivat, de obicei timp de un an (și folosit în această perioadă ca pășune), în scopul de a obține în anii următori recolte mai bogate; pîrloagă, (regional) obleagă, toloacă, orpie. Într-alte părți acelea se zic ogoare care într-un an se seamănă cu bucate de toamnă, într-altul cu bucate de primăvară și întru al treilea se lasă de odihnesc. economia, 19/8. Arătura se face în rotațiune, adică într-un an se samănă și într-altul rămîne ogor pămîntul. frîncu-candrea, m. 24. Îl las de ogor. alr ii 5 076/192. ◊ Ogor negru = teren lucrat, dar nesemănat timp de un an, pentru a se reface. cf. enc. rom., alr sn i h 7, a iv 5. 3. (Regional) Loc curățat de zăpadă unde se dă de mîncare vitelor (Peștișani – Tîrgu Jiu). cf. alr sn iii h 803/836. Rîńim zăpada să făĉem loc oilor, ogor oilor. ib. II. (Predomină ideea de pămînt lucrat) 1. (Regional) Pămînt desțelenit de curînd, arat și semănat după ce a stat mai multă vreme nelucrat. v. prosie. alr ii 5 073/833,928, ib. 5 074/284. 2. Bucată de pămînt cultivată sau cultivabilă; țarină. Arați-vă... ogor nou și nu sămănareți în spin (a. 1600-1650). gcr i, 141/15. Sărăcimea... se învățase de-și făcea ogoare cu sapa. n. costin, let. ii, 45/30. Acel ce voiește a-și spori ogoarele sale n-are decît să se ducă în pădure, să o taie, să o ardă și să deschidă curătură. i. ionescu, m. 139. Două stele... vin iute și voioase Lăsînd urme argintoase, Pîn’ ce cad lîngă izvor Într-un lung, întins ogor. alecsandri, p. ii, 191. Lingurarii noștri cîntau acum îndrăcit pe ogor, șezînd în coada sapei. creangă, a. 54. Soarele... se uita ca un ochi uriaș spre lumea împrăștiată pe ogoare. sandu-aldea, d. n. 121. Fură siliți astfel să se restrîngă tot mai mult numai la munca ogoarelor, a crescătoriilor și a celorlalte treburi grele ale pămîntului. n. a. bogdan, c. m. 24. Nu m-ați lăsat în satul meu... Brăzdînd ogoarele în lung și-n lat. d. botez, p. o. 16. Pînă în depărtări nemăsurate fumegă ogoarele proaspăt arate. sadoveanu, o. iii, 225. L-a răbufnit în obraz... o suflare răcoroasă, jilavă, udată de stropi. Răsuflul ploii de departe, din cîmpuri, de pe ogoare și lanuri. c. petrescu, a. r. 195. După mine, ...adăugă căpitanul tîrîndu-se prin hleiul greu al ogorului. camilar, n. i, 54. Drumul încă umed, noroit din loc în loc, sălta sau cobora, se depărta sau se apropia, ...șerpuind larg și neîncetat, pe marginea ogoarelor. mihale, o. 21. Aș vrea un cîntec tare, un cîntec de-nceput, Să sune peste inimi ca vîntul aprig peste Întinsele ogoare și gîrbovele creste. deșliu, g. 21. Țărănimea muncitoare, stăpînă pe ogorul și pe rodul muncii sale, s-a bucurat tot mai mult de sprijinul și ajutorul statului. scînteia, 1954, nr. 2 860. Vîntule, du-te de-i spune Că zăbavele nu-s bune, Că leicuța-i duce dorul Și i-a-nțelenit ogorul! alecsandri, p. p. 284. Ia gîciți de cin’mi-i dor?... De-un flăcău cam negrișor, Care-mi lucra la ogor. jarnik-bîrseanu, d. 32. Cum s-au îndepărtat moșneagul, au și poruncit împăratul ca să... samene și un ogor mare. sbiera, p. 303. Într-o zi el era la ogor, cu boii lui și cu plugul lui. reteganul, p. iv, 26. Lăsai plugul pe ogor Și plecai unde mi-i dor. hodoș, p. p. 44. Coasa-m pod i-a rugini, Casa i s-a pustii, Ogorul i-a țeleni. șez. iv, 135. Semene ogoarele, Toate porumbiștile, Ca să crească meiele. păsculescu, l. p. 197. Toată vara la ogor, și iarna cu tăgîrța la obor, se zice despre cei nevoiași. cf. ZANNE, P. i, 85. 3. (Regional) Prima arătură care se face (toamna sau primăvara) cu mult înaintea lucrărilor de însămînțare; ogorît¹ (2). Cînd m-am dus [era]... vremea secerișului, iar cînd m-am întors, a ogorului. golescu, î. 75, cf. i. golescu, c., hem 1 464. Prin unele părți din Ardeal însă, pămîntul pentru grîul de toamnă trebuiește arat de trei ori: o dată la ogor, a doua oară la piruit și a treia oară la sămănat. pamfile, a. r. 104, cf. bîrlea, c. p. 178, alr ii 5 095/29, 47, 76,102, 769, 872, 899, 928, ib. 5 096/29, 47, 102,105, 219, 704, 727, 872, 928, ib. 5 097/812, 899. 4. (Adesea cu determinări care arată felul semănăturii) Cîmp semănat cu același fel de plante (de obicei cereale); lan. S-amăgește cu nădejdea că ogoru-i va scăpa [de lăcuste]. negruzzi, s. i, 118. Cînd a bate vînt de seară Prin ogorul de săcară. alecsandri, p. i, 43. Vrajba dintre noi să piară și neghina din ogoară. creangă, a. 60. Ca-ntr-o panoramă i se arăta acum satul răvărsat pe vale, ogoarele coapte în toiul căldurilor și iazul somnoros. vlahuță o. a. iii, 14. Gheorghieș, gospodărit acum și județ în locul lui tatu-său, prinde pe Bardac în ogor furînd păpușoi. sadoveanu, o. iii, 113. Dincolo de marginile pădurii, se întind ogoarele de porumb. bogza, c. o. 246. Să gonești tăciunele Din toate ogoarele. pop., ap. gcr ii, 320, cf. sevastos, c. 129. Cîte paie-n ogor, Atîtea vite în obor. păsculescu, l. p. 47, cf. alr sn i h 140/537, alrm sn i h 84. ♦ (Uneori determinat prin „de poamă”) Vie. alr sn i h 224/386, ib. 6120/386. ♦ Grădină (de zarzavat). alr sn i h 187/95, a iii 17. ♦ Strat (de legume). Mi-au încredințat spre cultivare un ogor de trandafiri. galaction, o. 60. Prin ogorul cel de ceapă Ca nime să nu priceapă; [Și] prin ogor de usturoi Să știm numai amîndoi. pamfile, a. r. 193, cf. alr ii 6 004/812. 5. (Regional) Loc de pe care s-au recoltat cerealele (mai ales porumbul). cf. rădulescu-codin, l. 127, LIUBA-IANA, m. 108, A VI 8. 6. (Prin Mold.) Fîșie îngustă de pămînt cuprinsă între răzoare. cf. pamfile, a. r. 25, ȘĂINEANU, D. U., ALR SN i h 7, ib. h 9. 7. (Prin Mold.) Unitate de măsură agrară, variind după localități. Făcînd pămînturi de cîte 12 pași și pasul de 6 palme, au venit pe bătrîn cîte 8 ogoare (a. 1754). i. brăescu, m. 23. Întîlnim în acte... împărțirea pămîntului arabil pe „pămînturi” sau „ogoare”. panaitescu, o. ț. 168. – PI.: ogoare. – Din slav. (bg. угар, scr. ugar, cf. pol. ugor „țelină”, magh. ugar).