OGOIRE s. f. Făptul de a ogoi³; liniștire, potolire, alinare, ogoială, ogoitură. După ogoirea cînilor, tustrei intrară între acareturile care întindeau asupra ogrăzii strîmte o umbră veșnică. camilar, n. ii, 12. ♦ Mîngîiere, dezmierdare. Mama a lăsat-o fără aripi. Își aducea aminte doar ca prin vis de ogoirile ei blînde. rebreanu, i.116. – pl.: ogoiri. - Și : ogoiare s. f. lm. – v. ogoi³.