OGODNIC, -Ă adj. (Învechit) Plăcut, iubit; binecuvîntat, blagoslovit. Mai ugoditu-i (mai cu ogoadă c², mai ugodnic h) va fi Dzeului. psalt. 135. Tit, om dumnezeesc și prea voinic bun, și ogodnic și foarte îndurător și darnic. moxa, 360/3. ◊ (Substantivat) L-au tămăduit cu ogodnicul său Ioan. dosoftei, v. s. noiembrie 112^r/34. Tu arătași corabiia în chipul besearecii, între direptul și ugodnicul tău Noe (a. 1689). gcb i, 286/33. – pl.: ogodnici, -e. – Și: ugodnic, -ă adj. – Din slavon. оугодьиъ, оугодьникъ.