OGODI¹ vb. IV. 1. Intranz. (Învechit) A fi pe placul cuiva, a fi plăcut, a plăcea; a afla mulțumire, plăcere (în...). Că meserearea ta între ochii miei iaste și bire ogodii (îngăduiiu h, plăcuiu d) întru deadevărul tău. psalt. 44. Cuget eu oamenilor să le ogodesc. coresi, l. 390/6, cf. 347/21. El nu ascultă sfatul bătrînilor să le ogodească, ce ascultă de tineri. moxa, 350/8. ◊ Expr. A nu ogodi de cineva = a se arăta nemulțumit de cineva. Începură a nu ogodi de Iacov și de Ioan. coresi, ap. TDRG. 2. Tranz. (Învechit) A permite, a îngădui. Ruga-se acelor muncitori și dzise lăsați-mă și ogodi[ți]-mi să fac rugăcioni. cuv. d. bătr. ii, 155/4. Va dzice trupul către [su]flet, suflete dirept, ce-mi tu mie ogodiși a face rău. cod. tod. 227. ◊ absol. Vărsă [mir] în capul lui șăzînd. Văzură ucenicii lui și nu ogodiră, ce grăiră: derept ce fu aceasta pagubă? tetraev. (1574), 246. 3. Tranz. (Învechit) A ține seama de..., a respecta. Să ogodim... porîncele lu Dumnezeu. coresi, ap. dhlr ii, 519. ◊ Intranz. Pristănia în toată calea rea, e de reu nu socoti (nu ogodi h). psalt. 65. – prez. ind.: ogodesc. – Și: ugodi (psalt. 63), agodi vb. IV. – Din slavon. оугодити „a plăcea”.