OGIVAL, -Ă adj. în formă de ogivă, ca ogiva. v. gotic. Este o vastă hardughie... cu cinci ferestre ogivale. alecsandri, s. 17. Niște bolte ogivale ce se îmbucau între ele. odobescu, s. i, 442, cf. DDRF, ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., sandu-aldea, s. 124. Ferestrele sînt mici și ogivale. mon. ist. i, 66. În stînga, o fereastră ogivală care se deschide și dă asupra pieței din mijlocul castelului. delavrancea, o. ii, 145. Lucrau la un pupitru... într-o cămăruță gotică, izolată de celelalte odăi, cu ferestre ogivale și vitralii colorate. vinea, l. i, 108. Încăperile erau în bolte ogivale joașe, tencuite în calcio-vecchio. călinescu, s. 13. (În context figurat) Ai fi zis că te afli subt o imensă boltă de templu... din înălțimea căreia cu greu mai străbătea înlăuntru lumina ogivală a cerului. hogaș, m. n. 73. ◊ Stil ogival = stil gotic. Vizitarăm... domul sau catedrala antică, în stil ogival. codru-DRĂgUȘANU, c. 80, cf. 206. – pl.: ogivali, -e. – Din fr. ogival.