OGAR s. m. Cîine de vînătoare cu corpul zvelt, cu picioare lungi, foarte iute la fugă; are mirosul slab și urmărește vînatul din ochi. Cf. anon. car. Un cîne de ogar marsă alăturea cu mehterii. n. costin, let. ii, 61/24. Mă fac: ogar, găină, muscă... și în toate chipurile (a. 1799). gcr ii, 172/2. O să să auză acum glasurile vînătorilor și lătrările ogarilor. kotzebue, u. 12^v/21. O mie de zăvozi și o mie de ogari. Alexandria, 90/12. [Cerbul] Fuge cît poate, Dar nici un pas Ogarii harnici Nu-i dau răgaz. negruzzi, s. ii, 98. Șoimul prinde paserele din zbor, precum și ogarul prinde iepurii din fugă. i. ionescu, m. 97. Încălecă deci și el pe un cal, luă ogari și plecă după frate-său. ispirescu, l. 384. Tumultoasa... haită de arcași, de slujitori, de dulăi și de ogari. odobescu, s. iii, 54. Vasilică plecase... însoțit de doi ogari ca să prindă iepuri. contemporanul, iv, 298. Se ivi baciul Micu înconjurat de ogari. d. zamfirescu, i. 34. Un amiral cu somptuoasă barbă albă trecu între două femei... cu un ogar rusesc prins în lanț. c. petrescu, î. i, 11. Se mai practicau în acel timp în Moldova, la cîmp, vînătorile cu ogari și șoimi. sadoveanu, o. x, 460. Căpăii și ogarii dau năvală asupra cerbului. reteganul, p. i, 46. Înainte-i mergeau trei sute de flăcăi, în urmă-i trei sute de ogari. șez. iv, 14. Ivan încăleca, Ogari își strîngea, Vidra înainte, De lua aminte. păsculescu, l. p. 181. Se luară 9 ogari Cu gurile căscate, Cu cozile rădicate. bîrlea, c. p. ii, 349. Cuvîntul e ca vîntul, nu să ajunge nici cu armăsarul, nici cu ogarul. zanne, p. ii, 530. Departe-i ogarul de iepure. pamfile, j. ii, 148. Ogarul nu se poale încălzi de nas și boierul de cizme. ciaușanu, gl. (Personificat) Orînduiala a doua la leu o ținea cîinii, ogarii, coteii, mițele de casă. cantemir, ist. 26. Iepurile odată Fu tras la judecată De un ogar. alexandrescu, o. i, 312. Odată, ogaru avea cîrciuma lui, și copoiu era cîrciumar cu zeciuială. șez. xiii, 169. ◊ (De-a) ogarul și iepurele = numele unui joc de copii în care unul dintre jucători, numit ogar, încearcă să-l prindă pe celălalt, numit iepure. cf. șez. ix, 73, pamfile, J. i, 26. ◊ expr. Nici cîine (sau, rar, copoi), nici ogar, se zice despre cel care nu aparține în mod clar unei specii sau unei grupări, unei tagme. Coconul Andronache era din soiul acel amfibiu (numeros în Moldavia) care se ține mai presus de starea a doile și pe care aristocrația nu-l socoate nici îl primește între ea, adică din soiul acela căruia se poate aplica proverbul moldovenesc: nici cîine, nici ogar. negruzzi, s. i, 72. Alții iar cu fudulie, De neam mare vrînd să fie, Se lipesc tot de cei mari... Nu-s nici copoi, nici ogari! alecsandri, t. i, 96. Nu-s nici cîne, nici ogar. pamfile, j. ii, 157. (Slab) ca un ogar = foarte slab (și lipsit de vlagă). cf. lex. reg. 9, zanne, p. ix, 672. ♦ p. anal. (Regional) Nume dat unui cal mare și slab. Am auzit că lu frate-tu i-o mîncat lupii ieri noapte un cal. – Da, i-o mîncat ogaru cel breaz. dr. v, 215, cf. fd iii, 207, chest. i 54/19, 55/205. ♦ (Regional) Nume dat unui porc slab, cu urechi ascuțite și cu picioare lungi (Vermeș – Buziaș). h xviii 295. – pl.: ogari. – Din magh. agar.